Cațavencu – pe când era la singular

Cațavencu – pe când era la singular

Cațavencu – pe când era la singular

12/01/2016

cuvinte ()

Pe când se numea Academia Cațavencu, înainte să-i fie furat numele de un trust media, și înainte să-i plece jumătate din echipă la „ai lor” (cine nu înțelege referința, să urmărească reclama de mai jos), ei bine, în vremea aia citeam și eu, cu sufletul la gură, revista. Bine, pe atunci avea doar două coli (8 pagini adică), și articole scurte, dar pline de umor. Și de acid.

Apărea tot miercurea dimineața. Pe vremea aia, mergeam la facultate, cu metroul. Și în fiecare miercuri vedeam o fată care mergea aproximativ în aceeași direcție și aceeași oră, citind Cațavencu (singular). Din când în când chicotea, iar eu o aprobam în gând: „Da, da, te înțeleg, și eu râd când îl citesc.” Râdeam chiar și la semnăturile articolelor — „Paharnicul S. Ulea” era preferatul meu ;)

Mai târziu, când lucram la o revistă sportivă („decedată” din păcate), am avut norocul să îl cunosc și să lucrez alături de unul din cei doi care „croiseră” designul lui Cațavencu — Florin Iaru. Încă mai scrie, la actuala „Cațavencii”, nu știu dacă se mai ocupă de DTP. Un om tare sufletist, foarte bun designer, și la fel de bun sau mai bun scriitor și poet. Am învățat mult Photoshop și Quark de la el.

Acum, Cațavencii a devenit aproape un roman, nu știu dacă vreun „om al muncii” are timp suficient să îl citească tot, de la un număr la altul. Și parcă s-a mai „alcalinizat” puțin, nu mai e așa acid. Dar știți voi, ce e bun nu e mult. Și ce e mult nu e bun.

Marius Stuparu - http://www.mariusstuparu.com

Frontend developer senior, cu afinitate pentru responsive web ?i tehnologii noi. Mare iubitor de Node.js, Sass ?i Angular. Dar ?i fotograf acreditat, Nikonist ?i iubitor de muzic? electronic?.