Nu fuma langa mine. Te rog!
M-am evervat azi dimineaţă (din nou!) din cauza unei teme care revine mult prea des: fumatul pe stradă. Mergeam frumos spre serviciu, trăgeam adânc în piept aerul curat de Pipera când m-am trezit învăluit într-un nor de fum de la un dobi… nene care mergea în faţa mea.
Mi se pare o cruntă lipsă de respect, dacă nu pentru legea care interzice fumatul în public, măcar pentru omul de lângă tine şi pentru dreptul lui de a avea o viaţă cât mai lungă. OK, vrei să te sinucizi încet, să ajungi la 50 de ani să-ţi scuipi plămânii ăi să nu apuci să te pensionezi, problema TA! Nu o face să fie şi problema MEA! Mie îmi place viaţa, am de gând să trăiesc cel puţin 90 de ani, şi prefer să gâfâi din alte motive Wink, nu pentru că am urcat nişte scări… Se reduce totul la RESPECT.
Ştiţi voi ce spun în gând, de fiecare dată când primesc câte un „puf” din ăsta în nas? „Să-ţi cadă dinţii când o să faci chimoterapie pentru cancer!” Ce? E aproape un blestem? Aşa, şi?
Altfel se pune problema însă când stau la masă cu cineva care fumează. Este ceva care îmi asum, pentru plăcerea de a socializa cu persoana. Nu mă bucur, dar nici nu înjur, pentru că accept aşa ceva numai de la Prieteni (majuscula nu e o greşeală).
N-am fumat niciodată, şi nici n-am de gând să mă apuc; dacă am trecut peste vârsta teribilismelor din generală/liceu fără să simt că nu fac parte din „grup” dacă nu fumez, zic eu că pot să mă abţin în continuare. Şi voi continua să încerc să vă conving pe voi, prietenii mei fumători, să vă conving să renunţaţi, chiar dacă uneori e Mission: Impossible.
Până la noi amănunte, focule, te rog eu, treci pe cealaltă parte a străzii!
Comentează la acest articol