Chewy Vuitton anyone?
Mă pot declara, fără a exagera, posesorul unei experienţe bogate în materie de snobism. De la categoriile minuscule şi abia perceptibile, până la cele de natură grobiană, le-am văzut cam pe toate. Şi nu sunt ironic atunci când mă întreb, de ce totuşi noi „ceilalţi” îi urâm atât de tare?
Judecând la rece, noi ca oameni ne dorim să fim bine văzuţi de cei din jur. Prin urmare, atunci când intrăm în posesia unui lucru nou şi potenţial valoros, dorim să fie remarcat de cei din jur, şi prin intermediul lui să mai urcăm puţin pe scara prestigiului. Nu ziceţi că nu, e ceva instinctiv, şi prezent în fiecare din noi, indiferent că obiectul snobismului îl reprezintă nişte haine de firmă, un calculator nou, o maşină scumpă sau pur şi simplu un articol intrat pe prima pagină a unui ziar.
Toţi suntem un pic snobi, chiar dacă unii mai puţin şi alţii mult (prea) mult. Dar poate că diferenţa vine de la modul în care „aruncăm” în ochii celorlalţi obiectele mândriei noastre (şi dacă aici v-aţi gândit la prostii, ei bine da, şi cele de natură fizică pot intra la snobism). Probabil că majoritatea oamenilor nu suportă să le fie aruncate aşa în faţă diferenţele salariale/fizice/intelectuale (pentru că până la urmă la asta se reduce).
„Ia uite ce XXX mi-am luat cu YYY (de euro) de la ZZZ! Mâine îmi mai iau unul cred…” / „Ia uite ce XXX şi-a luat !%$#@%! dracu’ de la ZZZ. Cu YYY eu îmi plăteam chiria pe 3 luni…”
Diferenţe de percepţie. Sau poate lipsă de consideraţie faţă de cei care nu au nicio vină că au mai puţin. Unul din „frumoasele” beneficii ale capitalismului – diferenţele sociale enorme. Yeeeey! Apropo, cine îşi mai aminteşte de la orele de economie că se consideră comunismul ca fiind o evoluţie faţă de capitalism? Şi nu, nu sunt nostalgic după Împuşcatul, doar că îmi plac ideile comunismului utopic.
Comentează la acest articol