Verde si amar
O picătură de absint, şi începi să simţi că te ridici. A doua picătură de absint şi toată lumea se învârte în jurul tău. La a treia picătură de absint încerci să te ridici dar muşchii nu mai răspund. Cu a patra picătură de absint graniţa dintre real şi imaginar a dispărut.
Eşti cufundat într-un imens ocean, vocile celor de lângă tine se aud ca printr-un zid de vată, şi parcă fiecare curent încearcă să te doboare. Vezi culori. Din apropiere, o voce străbate prin materia vâscoasă din jurul tău şi îţi înţeapă timpanul. Nu mai auzi decât acea voce. Te concentrezi asupra ei, şi te agăţi cu disperare de ea, de parcă ar fi singura ta speranţă de a ieşi la suprafaţă. Încerci să descoperi de unde vine, şi în timp ce te răsuceşti, descoperi că ai ameţit şi mai tare.
Vocea se aude în continuare, şi te mulţumeşti să o asculţi. Nu mai vrei să-i descoperi sursa, deşi cuvintele ei îţi lovesc timpanele ca o picătură chinezească.
Şi apoi, brusc şi fără vreo explicaţie, imensitatea de ape din jurul tău dispare, luând cu ea amorţeala, nesiguranţa, zidul de vată şi vocea. Nu se mai aud decât vocile prietenilor, glumind în continuare şi râzând cu sunete sparte de băutură. Te uiţi în jur, sperând că vocea aceea nu a fost doar o iluzie. Uşor, aburii onirici se risipesc, şi rămâi numai cu bucuria acelor câteva momente unice, şi cu gustul amar al băuturii din faţa ta.
Acest text NU se referă la băutură sau alcool. Este numai o metaforă, şi asta este singura explicaţie care o voi da.
Spune şi altora despre articol:
Va urma →
