Ornamente originale

Cu mânuțele-astea două… ăăă… patru, pardon! Cele două verișoare ale mele, Anca și Andreea, vor să demonstreze că sunt foarte creative la „meșteșugărit”. Și ce-au făcut? Au mers tiptil pe la spatele vărului lor designer și și-au făcut singurele un blog cu podoabe foarte drăguțe și originale, lucrate de ele.

Puteți să le admirați la adresa ornamentehandmade.wordpress.com → și dacă vă plac, să cumpărați – sunt foarte ieftine! Cât sunt eu de pasionat de categoria „podoabe” și tot mi-au plăcut.

Iar dacă el a fost impresionat, eu am fost dat pe spate. Cele mai cunoscute melodii de pe albumul Imagine, dar şi câteva mai vechi, sună la fel de bine cântate pe viori, clarinete, tube şi restul instrumentelor. Şi mai frumos a fost că la Zocalo (melodia produsă acum mai mulţi ani de Armin în colaborare cu Gabriel & Dresden) i-au făcut o reală surpriză →, aducându-l pe Eller, fratele lui Armin, să interpreteze pasajele de chitară.

Dacă aveţi o oră la dispoziţie pentru a asculta o interpretare fantastică a unor melodii şi mai fantastice, vizitaţi site-ul Radio4. E în olandeză, dar nu trebuie decât să daţi play pe primul video. Nu a fost deloc un concert „clasic”, oamenii au stat în picioare, ca la un concert trance, au fost lasere şi stroboscoape, iar dirijorul, foarte tânăr dealtfel, a interacţionat foarte frumos cu publicul. Se naşte genul „symphonic trance”? Update: Din păcate filmul întreg nu mai este disponibil pe site-ul oficial, dar puteți găsi parți din concert pe YouTube.

Puteţi să descărcaţi versiunea audio a concertului de pe site-ul ArminOnly →, unde este şi playlist-ul. Nu-mi pare rău decât de două lucruri: nu cred că orchestra va veni şi în România cu concertul ăsta, şi nu am găsit (încă) o cale de a salva şi fişierul video

A venit târziu, ca de obicei, abia pe la 2 noaptea. Dar a meritat. Paul van Dyk (despre el vorbim) a mixat sâmbătă noaptea de parcă venea sfârşitul lumii. Muzică bună, „progressive” şi „trance”, mixată genial, aşa cum trebuie să se audă de sub degetele unui DJ din Top 10. A fost… aşa cum trebuia să fie.

Nici măcar frigul de afară nu a contat, înăuntrul cortului erau atât de mulţi oameni încât devenise prea cald. Nu prea aveai loc să dansezi, dar când asculţi trance e suficient să închizi ochii şi să ajungi unde vrei. Pentru că trance-ul e o stare de spirit, nu doar un mod de a face „aerobic”. Mai aşteptăm şi altă dată!

A, să nu uit, puteţi vedea un scurt interviu realizat de Oana Tache → chiar în ziua concertului.

Epigonii

Numiţii Snatt & Vix cred că ar fi mai bine să-şi schimbe poreclele in NOT & VAX. Slab. Ce zic eu slab… prost de tot! Nu cred că am mai auzit vreun set atât de nereuşit de când merg pe la concerte. Şi ce-i mai rău, în deschiderea unui nume major ca van Dyk. Nu e suficient să pui nişte melodii cunoscute de la Cressida sau Cosmic Gate, la care publicul urlă doar pentru că le-au recunoscut. Trebuie să le mai şi mixezi corect, altfel iese un fel de cacofonie. Au încercat ei un fel de potpuriu în stilul Sander van Doorn, dar spre deosebire de olandez, nu le-a ieşit deloc.

Nu ştiu care a fost conceptul celor de la The Mission, dar eu încă îl prefer pe Vania (MySpace →, Nights.ro →) în deschideri, mixează cu câteva ordine de mărime mai bine decât epigonii de mai sus, şi nu se emoţionează de numele mari (a deschis în trecut inclusiv pentru Tiesto şi van Dyk dacă îmi aduc bine aminte). Vania are un stil mai techno, dar nu ştiu cui i s-a părut că van Dyk ar pune „melodic trance” în concerte…

Singurul lucru bun pe care îl poate aduce criza asta e că poate nu vom mai alerga atât după lucruri. Poate vom avea mai mult timp să ne uităm la cei de lângă noi

Sincer, nu mă aşteptam la o chestie asa de frumoasă şi de (relativ) spontană de la Tudor Chirilă. Sau poate că până acum nu avusesem timp să îl aud. Poate că aseară m-am oprit şi am ascultat, nu atât muzica, nu atât artistul, cât omul. Poate că omul Tudor avea dreptate.

Să ne uităm în stânga, să ne uităm în dreapta, să vedem oamenii care ne sunt alături. Să ne uităm înainte, pentru a-i vedea pe oamenii care ne vor fi alături. Dar să ne uităm şi înapoi, pentru a-i vedea pe cei care ne-au fost alături la un moment dat. Şi să avem grijă ca pe unii să-i menţinem alături, pe alţii să nu-i ratăm, iar pe ultimii să nu-i uităm.

Mulţumesc, Tudor.

Eu cred că mai degrabă ar fi fost varianta a doua. Ah, cât mi-aş fi dorit să-l aud aruncând din vârful buzelor nişte miştouri super-acide la adresa elenelor, theodorilor, adrie(a)nilor şi a celorlalţi prostănaci care încearcă acum să ne „câştige voturile”. Uite, am găsit pe YouTube un clip destul de vechi, dar destul de actual:

Nessun’ dorma, nessun’ dorma!
Tu pure, o principessa,
Nella tua fredda stanza,
Guardi le stelle
Che tremano d’amore e di speranza.
Ma il mio mistero e chiuso in me,
Il nome mio nessun’ sapra!
No, no, sulla tua bocca lo diro’
Quando la luce splendera’!
Ed il mio bacio scioglier’
Che ti fa mia!
(il nome suo nessun sapr
E noi dovrem, ahime, morir!)
Dilegua, o notte! tramontate, stelle!
All’alba vincero’!

Andate in pace, maestro

Luciano Pavarotti, 12 oct 1035 – 6 sept 2007

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta – murim.

Octavian Paler, 02-07-1926 – 07-05-2007

Vali Craciunescu la acordeon

Am fost aseară la aniversarea zilei de naştere a unei Doamne (majuscula nu este o greşeală), într-un local din centrul capitalei. Şi mi-a venit în minte melodia asta a lui Scooter…

Deşi afinităţile mele muzicale nu au aproape nicio legătură cu muzica lăutărească (bine, excepţia notabilă în cazul ăsta este Maria Tănase), mi-a făcut o deosebită plăcere să-i urmăresc la lucru pe cei câţiva… rromi. Pe lângă soliştii cu voci de excepţie (nu dau nume, dar erau dintre cei consideraţi de top), am fost uimit de virtuozitatea instrumentiştilor, de la mâinile cărora nu-mi puteam lua ochii. Jos pălăria!

Iar cireaşa de pe tort a fost „after-hours”-ul (ha!) oferit de Vali Crăciunescu, despre care n-aş fi crezut că posedă un asemenea talent. Ce poate să facă omul ăsta cu un acordeon, e aproape magic! De la parodii ale câtorva melodii internaţionale (să fi auzit „Thunder”-ul lui AC/DC sau „Hotel California” al lui Eagles), până la cele mai recente producţii proprii, am râs până la epuizare. Spasiba very much!

Şi în timp ce toată lumea cânta „welcome to Hotel California” alături de el, mi-am adus aminte de un alt eveniment, la alt ordin de mărime, de anul trecut. Vizita lui Mr. Tiesto la Bucureşti, când toată Sala Polivalentă (plină ochi!) urla la unison „Love Comes Again”. Da dom’ne, atunci am fost mândru de românaşii mei. Pe bune! Şi aseară din nou…