Jocul de cuvinte este mai mult decât intenționat, pentru că albinuțele despre care vorbeam au petrecut o săptămână de miere (săptămâna este noua lună!) foarte dulce și romantică, la Paris.
Zborul cu Lufthansa, chiar dacă a avut escală, a fost cel mai plăcut dintre toate zborurile. Mai puțin „amănuntul” cu bagajul rămas în București, dar aici nu cred că a fost vina lor. Bine că am învățat de la alții, și bagajele au fost împachetate „redundant” (câte o jumătate din lucrurie fiecăruia în trollerul celuilalt).
Despre cazare doar de bine, chiar dacă apartamentul n-a fost prea spațios (în linie cu restul din oraș). Ne-am mirat puțin de metrourile care merg pe cauciucuri, și ne-am făcut puțină inimă rea comparând numărul de stații cu cel din București.
Locuri de vizitat sunt atât de multe, și atât de impresionante, încât nu ne-au ajuns 9 zile pentru toate. Și n-aș avea loc nici aici să le povestesc. Oricum, câteva recomandări:
- turnul Eiffel trebuie vizitat și ziua și noaptea (impresionant de fiecare dată);
- Versailles este magnific vara, înflorit; palatele Trianon din grădini nu prea merită efortul;
- dacă aveți timp, vizitați și castelele mai depărtate (Chantilly, cele de pe valea Loirei);
- Sacré Coeur, Arcul de Triumf și Eiffel trebuie vizitate în zile diferite – FOARTE multe trepte;
- croaziera pe Sena trebuie și ea tot în două etape: ziua și noaptea;
- coada la Notre Dame merge repede
- o sticlă de vin se bea cel mai romantic seara, așezați pe jos pe malul Senei;
- suvenirurile sunt jenant de scumpe (și de chinezești).
Câteva dintre poze mai jos, iar când voi reuși să montez și filmul, revin cu un preview. Enjoy!
Continuare
