Asta e cartea

Am început să citesc acum vreo două zile o carte nouă – Viaţa mea în publicitate & Publicitate ştiinţifică, de Claude C. Hopkins. Nu, staţi liniştiţi, nu sunt pregătit să trec la ochelari cu rame groase şi negre, pur şi simplu am primit-o la birou, cu ocazia numărului 200 al Business Magazin. Împreună cu un semn de carte „jmeker”, cu magneţi (care nu prea se atrag), dar cu grafica făcută de subsemnatul (semnul, nu cartea, să nu creăm confuzii).

Dar să trecem peste, nu scriu acum pentru portofoliu. Ce am reuşit să citesc (printre staţii, la metrou) a fost primul capitol al cărţii, un fel de introducere în viaţa autorului (e o carte autobiografică al unuia care se dă mare şi tare în publicitate). Printre altele, domnul american Hopkins se mândreşte că deşi nu a mers la şcoală, nu a făcut o facultate, copilăria şi-a trăit-o în sărăcie, cu părinţi ultra-religioşi (etc. etc. etc.), a ajuns unul dintre cei mai „tzapeni” oameni din publicitate, care câştigă atât pentru clienţii lui cât şi pentru el milioane. Şi că din conversaţiile lui cu fermierii (în timp ce căra găleţile cu bălegar) l-au învăţat mai multe despre comunicare decât orice posibil curs din facultate.

Continuare

Până acum ceva timp, mă mândream cu intuiţia mea. Era aşa fain să ştiu dinainte ce se va întâmpla. Mă simţeam aproape ca personajul lui Frank Herbert, Kwisatz Hadderach. Puţin exagerat, desigur, dar atât de… înălţător. De îmbătător.

Nu-mi cereţi numerele la loto, că nu e genul ăla de intuiţie (al’ dracu’, am jucat atâţia ani şi nimic). Intuiţia mea are alt „domeniu de activitate”. Este ceva mai abstractă, şi totuşi se referă la fapte mult mai concrete.

De ceva vreme însă a început să devină obositor. Prea se întâmplă totul exact aşa cum anticipez. Nicio surpriză, nimic să iasă de pe drum. Şi abia acum înţeleg de ce acelaşi personaj de care am amintit nu-şi dorea darul pe care îl avea. De ce spunea că îşi doreşte surprize.

Nu „Ciuprize, ciuprize”. Nu făcături. Surprize reale. Ceva care să îmi mai demonstreze că intuiţia mea se mai şi înşeală, că oamenii mai pot şi să schimbe viitorul. Vrei să îmi faci cu adevărat o plăcere, surprinde-mă. Nu cu cadouri, sau alte prostii d-astea. Cu gesturi. Fă ceva la care să nu mă aştept, şi o să-mi inviorezi toată ziua, sau poate chiar toată săptămâna.