Ne închinăm zeului anti-somnului
Sub biciul nemilos al cafeinei, sărmanele noastre supra-renale se trezesc la viaţă dimineaţa, şi descarcă în sânge cantităţi enorme de adrenalină. Un hormon simplu, produs în mod normal în situaţii de stress sau frică, cu efect accelerator la nivel celular. Sub stimulul său, inima trece brusc de la regimul nocturn, moale şi calm, la un regim superior, pompând sus-numitul hormon către toate ţesuturile, să se bucure şi ele de viaţă.
Inclusiv la creier, care începe să „sclipească” de bucurie, şi să acopere în învălmăşeala de scântei electrice aburii viselor din noaptea precedentă. Şi să înceapă să formeze gânduri coerente, propoziţii cu cap şi coadă şi să restabilească controlul asupra echilibrului.
Parafrazându-l pe Creangă, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu fără cafea dimineaţa nu funcţionez. Nu-mi place numai senzaţia fizică a lichidului care se scurge în stomac. Chiar şi simpla lui prezenţă pe limbă, sau mirosul ceştii aburinde îmi dau fiori pe spate. Poate ăsta este motivul pentru care stau câte o jumătate de oră în fiecare dimineaţă, sorbind încet, cu înghiţituri mici din „apa vieţii”. Tabietul ăsta mă costă o jumătate de oră de somn, e adevărat, dar cui îi pasă?
Şi nu numai atât, dar mai sunt şi pretenţios (ca dealtfel în multe alte privinţe, că de, sunt Scorpion). Nu mă poţi păcăli cu orice fel de infuzie maro generic numită cafea. Trebuie să fie mică şi tare (mă! nu vă gândiţi la prostii!), de calitate, şi neapărat naturală. Altfel n-are niciun efect, în afară de a mă enerva.
Comentează la acest articol