Ce e muzica pentru mine?

In trance

In trance

Mă întrebai zilele trecute ce înseamnă pentru mine muzica, şi ţi-am răspuns cam neclar, pentru că, aşa cum ziceam, nu pot verbaliza ce simt când ascult muzică.

Simt, ca să citez pe cineva mult mai faimos ca mine, că intru într-o stare de transă . Ca și cum totul în jur devine mic şi neimportant, cu contururi neclare şi culori imprecise. şi nu rămâne decât sunetul, pur şi profund. Simt cum beaturile joase ajung undeva în spatele capului, melodia din medii se scurge peste tâmple, iar „tăieturile” înalte înţeapă în spatele urechii. Asta simt eu când pun trance. De fiecare dată.

Şi în plus, contează ce ascult, şi ce ascult depinde de cum mă simt. Uite, de exemplu, dacă mă vezi că ascult genuri diferite, şi îmi apar în playlist nume ca Thrillseekers (da, mai ascult şi asta), Airbase sau Chemical Brothers, înseamnă că mă plictisesc. Dacă mă plictisesc, ascult aproape orice, chiar şi Chicane (ştiu, ştiu, sacrilegiu…).

Când lucrez însă, şi am nevoie de energie, schimb regimul. Uşurelele ies din scenă (n-am răbdare pentru ele atunci), şi intră greucenii. Începând cu „clasici” gen Armin, Tiësto sau van Dyk, trecând prin curte pe la Aly & Fila, Gabriel & Dresden sau Markus (cum care Markus? Schultz bre! – asta e pentru neiniţiaţi), şi ajungând până la Marcel Woods, Sander van Doorn sau Stoneface & Terminal.

În schimb, dacă mă vezi cu goa/psy pe timpane, beware! Înseamnă că sunt supărat, şi asta e singura cale prin care pot elibera dracii pentru a redeveni tipul calm pe care-l ştii. Şi în momentele alea e bine să sssshhhhhhut the fuck up! Infected Mushroom, SHLI, Wizzy Noise, dar şi John 00 Fleming, Satoshi Tomiie, Kuffdam sau John Creamer, toate sunt nume care spun: „Nu intraţi! Câine rău!”

Cam astea ar fi mărturisirile mele muzicale (deocamdată). Altă dată poate intru şi în detalii…

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta – murim.

Octavian Paler, 02-07-1926 – 07-05-2007

Octavian Paler, 02-07-1926 – 07-05-2007

Ţi-am ars salteaua

I only smoke weed when I need to
And I need to get some rest
Yo, where’s the sex?
I confess I burnt the hole in the mattres
Yes, yes, it was me
I plead guilty
And at the count of three
I pull back the duvet
Make my way to the refrigerator
One dry potato, no lie, not even bread
Damn, where the light above my head went? Bam

I can’t sleep
Something’s all over me, greasy
Insomnia, please release me
And let me dream about making mad love on the Heath
Tearing off tights with my teeth
But there’s no relief
I’m wide awake in my kitchen
It’s black and I’m lonely
Oh, if I could only get some sleep
Creepy noises makes my skin creep
I need to get some sleep

I can’t get no sleep…

(Faithless – Insomnia)

Continuare

In coffee we trust

Ne închinăm zeului anti-somnului

Ne închinăm zeului anti-somnului

Sub biciul nemilos al cafeinei, sărmanele noastre supra-renale se trezesc la viaţă dimineaţa, şi descarcă în sânge cantităţi enorme de adrenalină. Un hormon simplu, produs în mod normal în situaţii de stress sau frică, cu efect accelerator la nivel celular. Sub stimulul său, inima trece brusc de la regimul nocturn, moale şi calm, la un regim superior, pompând sus-numitul hormon către toate ţesuturile, să se bucure şi ele de viaţă.

Inclusiv la creier, care începe să „sclipească” de bucurie, şi să acopere în învălmăşeala de scântei electrice aburii viselor din noaptea precedentă. Şi să înceapă să formeze gânduri coerente, propoziţii cu cap şi coadă şi să restabilească controlul asupra echilibrului.

Continuare

Idiocracy

Science Fiction?

Science Fiction?

Am văzut un film zilele trecute, „Idiocracy”. E o comedioară de nivel destul de scăzut dpdv calitativ, cu o poveste subţirel concepută şi mai subţirel pusă în aplicare. N-aş da banii pe bilet la cinema, dar de văzut pe un CD, merge.

Partea care m-a lăsat niţel… meditativ a fost intriga din spatele poveştii. Totul porneşte de la un experiment criogenic eşuat, iar subiecţii testului (doi americani foarte mediocri în privinţa IQ-ului) se trezesc în viitor, peste 500 de ani, într-o societate decăzută intelectual. Motivul decăderii este prezentat chiar la începutul filmului: în timp de intelectualii se tot gândesc dacă e momentul oportun pentru un copil, cei cu… nivele intelectuale mai scăzute (ca să fiu politicos) nu stau să gândească, se înmulţesc ca iepurii (sună familiar?). Societatea viitorului este o societate de consum, îndobitocită de reclame şi „şouri” TV. Plantaţiile sunt udate cu Gatorade (pentru că „are electroliţi”), gunoiul zace în grămezi gigantice în mijlocul oraşului (nimeni nu ştie ce să facă cu el), iar filmul de mare succes, căştigător a numeroase Oscaruri in 2505 prezintă timp de două ore un fund (păros).

Continuare