Să continuăm povestea.

Aprilie

În Herăstrău se făcuse deja întuneric, iar faptul că îmi uitasem ochelarii acasă nu ajuta deloc. M-am ghidat mai mult după chicotele lor (care chicote încă mai „ghidează“ vecinii când ne adunăm toți). Tocmai luaseră niște trânte zdravene cu rolele, motiv de râs cu lacrimi multe luni după aceea, chiar și ani se pare. Despărțirea amicală a venit destul de repede, din cauza temperaturii scăzute și a țânțarilor, dar a lăsat în urmă două semne de punctuație nerostite – o mirare și o întrebare.

Mai

Aniversarea din mai n-a făcut decât să accentueze semnele de care ziceam, pentru că „întrebarea“ se tot bloca undeva pe la jumătatea gâtului. Probabil din cauza punctului. Din fericire, mașinațiunea cu teatrul ce a urmat a mai alungat din întrebări (for the record, da, da, știu, nu a fost nicio mașinație, pură întâmplare, da ). Începeam să aflu care e cel mai scurt drum între Câmpia Libertății și Calea Giurgiului.

Iunie

Pe drumul spre Eforie, la sfârșitul lunii iunie, inima bătea într-o treaptă de viteză superioară, și nu din cauza stilului de condus al lui Filip. Din fericire pentru ea – inima adică – ziua de 27 iunie s-a încheiat cu o seară caldă din toate punctele de vedere, chiar dacă nu toată lumea a înțeles asta când am scris „În ploaie“.

Mai departe?

Derulăm pe repede înainte, exact un an. Același 27 iunie, începea trist la Brăila, dar se închia cu un „Iiiiiiiiiiii! Da!“ pe malul mării. Tot Eforie. Tot vila Cormoran. Unde în altă parte?! Și peste încă un an, chiar dacă nu în aceeași zi (din motive… „tehnice“ să zicem), aniversarea va avea parte de o sărbătoare mult-așteptată, despre care voi scrie mai târziu.

PS: Celor care nu înțeleg sensul titlului, le spun că sunt un mare fan al cărții lui Frank Herbert, „Dune“. Google „Sihaya“.

Intriga

Aparent fără vreo legătură cu povestea care urmează, spre sfârșitul anului 2006 sau începutul lui 2007 Viorica de la HR pleca din Softwin, pentru a se angaja la Libra Bank. Ceva mai târziu îmi propunea o discuție cu Andreea, directoarea de marketing de atunci, pentru o eventuală colaborare. Alegerea asta a fost pentru mine pe cât de logică pe atât de rapidă.

Oameni noi

Cum Andreea a ales că vrea să colaborăm, timp de vreo doi ani eu și fetele din birou ne-am văzut intermitent dimineața, mult prea rapid pentru a închega discuții mai aprofundate. Cu timpul, Gabi a plecat în locuri mai calde, la fel și Andreea, au venit Dianele, Cristina a venit și a plecat. Cătălina a rămas, veselă și expansivă.

Anul schimbării

Era primăvara lui 2009, când o Cătă ceva mai rezervată îmi spunea că în weekend iese cu niște prieteni în parc, să se plimbe cu bicicletele. Nici acum nu-mi dau seama cum, total neobișnuit pentru mine (cunoscuții pot să confirme), alegeam să răspund „hai că vin și eu cu“. Ajuns prea târziu (aveam o problemă în perioada aia) – „unde sunteți?“. „Herăstrău“. Altă alegere: „Ajung în 15 minute“.

Dar despre ce a fost în Herăstrău, în episodul următor.